Sotia starului hollywoodian, modelul german Christine Baumgartner, este insarcinata si va naste in iunie. Acesta va fi al treilea copil al cuplului si al saptelea al actorului.
Actorul american Kevin Costner a dezvaluit pentru revista germana „Bunte” ca sotia sa, modelul german Christine Baumgartner, este insarcinata si va naste in luna iunie a acestui an. Astfel, starul american, in varsta de 55 de ani, va deveni tata pentru a saptea oara. Costner si modelul german, in varsta de 35 de ani, s-au casatorit in 2004 si mai au impreuna doi baietei, Hayes Logan, in varsta de un an, si Cayden Wyatt, de doi ani. Actorul a mai fost casatorit cu o colega de facultate pe nume Cindy Silva, din 1975 pana in 1994, mariaj din care au rezultat trei copii: Annie, in varsta de 25 de ani, Joe, de 24, si Lily, de 22 de ani. In 1996, Costner a devenit tata pentru a patra oara dupa ce iubita lui de atunci, Bridget Rooney, a nascut un baietel pe care l-au botezat Liam. Recent, starul hollywoodian si sotia sa si-au cumparat o resedinta in Berlin, in valoare de 1,5 milioane de euro.